Cel mai bun aparat de făcut lapte vegetal

lapte vegetal

Laptele vegetal poate părea o tendință a secolului nostru, având în vedere producția în creștere a laptelui făcut din cânepă, ovăz, orez și aproape orice oleaginoase de pe planetă. Dar dintre toate aceste sortimente de lapte din rafturile magazinelor alimentare de astăzi, unul iese în evidență ca fiind mai venerabil decât majoritatea. Laptele de migdale, existent încă din perioada medievală și, de fapt, a fost denumit cel mai important ingredient din bucătăria medievală târzie. Dacă folosiți des lapte vegetal în cafea, cereale sau pentru consum zilnic, este mult mai sănătos să-l preparați dumneavoastră acasă, iar pentru asta, noi vă recomandăm un aparat de făcut lapte vegetal.

Cu ajutorul unui aparat de făcut lapte vegetal, puteți pune migdalele (sau orice fel de oleaginoase pe care le preferați) și le puteți amesteca cu apă. Există un proces de filtrare care vă asigură că veți avea o băutură gustoasă și cremoasă. Din punct de vedere tehnic, ați putea folosi un blender pentru a crea propriul lapte vegetal, dar există aparate special create pentru prepararea acest tip de lapte, iar acestea sunt mai calitative și mult mai eficiente. Mai jos aveți o listă compactă cu cele mai bune aparate de făcut lapte vegetal pentru orice tip de buget

  Nume Specificații Preț
Aparat pentru facut Lapte Vegetal Biovita Vegastar -capacitate 1.6l
-putere 850W
-3 programe
-panou de comandă digital
-accesorii incluse
Verifică prețul
Aparat pentru facut Lapte Vegetal Biovita Vegamax -capacitate 2l
-putere 900W
-prepararea laptelui cu încălzire
-prepararea laptelui fără încălzire
-accesorii incluse
Verifică prețul
Aparat pentru facut Lapte Vegetal Biovita Vegamaster -capacitate 1.3l
-putere 1400W
-4 funcții
-motor silențios
-panou digital
-vas termorezistent
-mâner egronomic
-accesorii incluse
Verifică prețul
Aparat pentru facut Lapte Vegetal Domo DO716BL -capacitate 2.2l
-putere 1000W
-7 programe
-lamă XL
-panou digital
-senzor de supraumplere
-sită inclusă
Verifică prețul
Aparat pentru facut Lapte Vegetal Rommelsbacher SVD 1400 -capacitate 1.3l
-putere 1400W
-9 programe
-funcție program de curățare
-protecție termică
-protecție anti-revărsare
-recipient din oțel inoxidabil
Verifică prețul
Aparat pentru facut Lapte Vegetal H.Koenig -capacitate 1l
-putere 1000W
-6 programe
-lame din oțel inoxidabil
-ecran tactil
-curățare automată
-vas termorezistent
-accesorii incluse
Verifică prețul

Cel mai bun aparat de făcut lapte vegetal

Cel mai bun aparat de făcut lapte vegetal

Acest aparat de facut lapte vegetal marca Biovita beneficiază de o capacitate mare de 1,6 litri deci puteți face suficient lapte pentru o săptămână întreagă pe care să-l folosiți la cafea sau în diverse mâncăruri precum terci, cereale, orez etc iar blenderul în sine are opțiunea de a face opt tipuri diferite de lapte vegetal.

Am constatat că acest blender este printre cele mai ușor de utilizat pe care le-am întâlnit. Tot ce trebuie să faceți este să adăugați ingredientele și să amestecați.

Este de apreciat, de asemenea, programul inteligent de autocurățare, care îndepărtează automat reziduurile de nuci de pe vas și de pe lame.

.

Aparat de facut lapte vegetal Biovita

Cel mai bun aparat de făcut lapte vegetal biovita

Dacă sunteți serios în ceea ce privește prepararea frecventă a unor cantități măricele de lapte vegetal acasă, vă prezentăm acest aparat de făcut lapte vegetal Biovita Vegamax. Acest aparat pentru lapte vegetal produce un lapte de super fin și cremos într-un timp foarte scurt. Nu este nevoie să vă înmuiați în prealabil ingredientele, datorită motorului puternic de 900 de wați.

Vegamax funcționează prin prepararea mai întâi a unui unt de nuci cremos în bolul de lucru de capacitate mare. Adăugați apă la untul de nuci pentru a obține laptele vegetal dorit, lucru pe care aparatul Biovita îl face filtrând particulele fine pe măsură ce untul de nuci se amestecă cu apa. Pregătiți până la 2 litri de lapte vegetal de casă în aparatul de facut lapte Biovita Vegamax și păstrați-l în frigider până la șapte zile pentru o prospețime optimă. Recipientul și piesele pot fi spălate în mașina de spălat vase pentru o curățare ușoară.

V-ar putea interesa și acest articol despre calorifere electrice

Aparat de facut Lapte Vegetal Biovita Vegamaster

Cel mai bun aparat de făcut lapte vegetal biovita vegamaster

Acest aparat de făcut lapte vegetal instant Biovita Vegamaster este un aparat perfect pentru familiile numeroase care se bucură de prepararea de lapte vegetal. Acest blender are un ulcior de 1,3 litri pentru a face mai multe porții din laptele preferat migdale, soia, ovăz sau orice preferințe aveți și inclusiv preparate raw vegane sau supe cremă.

Acest blender are 6 presetări, inclusiv setări pentru lapte de migdale și lapte de nuci sau de ovăz. Trebuie doar să adăugați ingredientele cu apă și să amestecați.

Curățarea este floare la ureche datorită unui program inteligent de curățare, care îndepărtează majoritatea reziduurilor alimentare de pe ulcior și de pe lame în mai puțin de un minut.

Aparat de făcut lapte vegetal Domo DO716BL

aparat de făcut lapte vegetal DOMO

În timp ce aparatul de lapte vegetal DOMO este un aparat multifuncțional care poate fi folosit pentru supe creme sau pentru lapte vegetal din orice tip de oleaginoase. Aparatul deține o lamă puternică de măcinare elicoidală care este capabilă să pregătească lapte de migdale într-un timp foarte scurt (și cu migdale crude, neîmbibate).

Ne place marginea zimțată a lamei, care ajută la măcinarea nu numai a nucilor, ci și a boabelor și cerealelor, pentru o consistență netedă și delicioasă. Fiind un aparat multifuncțional, această mașină de făcut lapte vegetal dispune de funcții de încălzire care vă pot ajuta să preparați nu doar lapte, ci și supe, ceea ce face din acest aparat un punct de sprijin în bucătăria dumneavoastră.

Aparat pentru facut Lapte Vegetal Rommelsbacher SVD 1400

 aparat de făcut lapte vegetal pareri

Aparatul pentru făcut lapte vegetal Rommelsbacher SVD1400 este cu siguranță scumpicel, dar lamele sale puternice îl fac să merite prețul.

Este capabil să facă până la 1.3 litri de lapte în aproximativ 10 minute, NutraMilk arată ca un robot de bucătărie uriaș, cu o gură de scurgere pentru distribuirea ușoară a laptelui de nuci. Apreciem faptul că nu trebuie să înmuiați nucile înainte de a le adăuga în aparat, precum și capacitatea de a face nu numai lapte de migdale, ci și lapte de ovăz și unt de migdale delicios de fin, toate într-un singur aparat.

Aparat de făcut Lapte Vegetal H.Koenig

aparat de facut lapte vegetal

Ultimul de pe această listă este un aparat pentru facut lapte cu o capacitate de 1l și o putere de 1000W.

Acesta beneficiază de 6 programe prestabilite, perfecte pentru soia, ovăz, nuci, migdale, orez alb și alte tipuri. De asemenea, acest aparat pentru facut lapte vegetal este bun și pentru sucuri de fructe.

Pentru o măcinare fină, aparatul este dotat cu lame din oțel inoxidabil, iar programul de autocurățare vă vine în ajutor pentru a scoate toată murdăria din el fără să depuneți efort.

Deși este scump, caracteristicile precum silențiozitatea, sistemul anti-alunecare, lamele puternice din oțel inoxidabil și calitatea aparatului îl fac să își merite prețul.

Cum alegem cel mai bun aparat de făcut lapte vegetal?

Mod de preparare

Atunci când cumpărați un aparat pentru lapte vegetal, verificați dacă aparatul vă cere să înmuiați nucile și ingredientele peste noapte înainte de a face laptele. Dacă nu sunteți cel mai bun planificator, acest lucru poate fi o barieră în calea utilizării aparatului de făcut lapte vegetal. Dacă aveți un program ocupat sau agitat, este posibil să preferați un aparat care nu vă cere să înmuiați ingredientele.

Filtru

Pentru a obține un lapte vegetal foarte fin și fără particule, laptele trebuie să treacă printr-un fel de filtru. .

Dacă aparatul dvs. nu are un filtru intern, este posibil să fie nevoie să filtrați manual laptele de nuci folosind un fel de filtru extern, cum ar fi o pungă pentru lapte de nuci. Un avantaj cu care vine design-ul fără filtru este curățarea mai ușoară și mult mai rapidă.

Cum facem lapte vegetal la blender?

Prepararea laptelui vegetal într-un blender este un proces destul de simplu. Mai întâi, înmuiați ingredientele pe care urmează să le folosiți în apă peste noapte. Acest pas ajută la înmuierea migdalelor. A doua zi, adăugați migdalele înmuiate în blenderul dumneavoastră cu apă curată. Folosiți o cană de migdale la 4-5 căni de apă. De asemenea, puteți adăuga în blender arome și îndulcitori precum scorțișoară, aspartan, extract de vanilie etc.
Amestecați timp de unul până la două minute până când devine cremos și neted. Veți observa că lichidul și pulpa solidă se vor separa destul de repede după ce le-ați amestecat, așa că pentru a obține un lapte de migdale foarte fin, strecurați lichidul din pulpă folosind o pungă pentru lapte vegetal.

Care e cel mai bun aparat de facut lapte vegetal?

Vă recomandăm să folosiți un aparat de făcut lapte vegetal cu lame suficient de puternice pentru a putea măcina migdale sau alte tipuri de oleaginoase fără să fiți nevoit să le lăsați la înmuiat cu o seară înainte. De asemenea, alegeți un aparat cu o capacitate de minim 1l.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.